25 [IUL 18] ACTUALITATE Buzau
Miercuri, 25 iulie 2018

Dezbatere: Să bage Educația în faliment?

Sorin Dinco alte articole de Sorin Dinco
3 voturi 1923 vizualizari 0 comentarii

Citând din arhiva Șansa un regretat lider sindical din învățământul buzoian, Ion Neacșu, am avea concluzia la o discuție care a deschis multe subiecte fierbinți din ”sistemul educației”, purtată în această seară pe Focus TV, cu moștenitorul vârfului de lance al luptei sindicale, Ion Dobre.


”Cred”, spunea Ion Neacșu, în urmă cu aproape 15 ani, ”că soluția pentru relansarea sănătoasă a educației din România, în ansamblul ei instituțional, e băgarea sistemului în faliment. Stăm cât trebuie acasă, prin birouri și pe teren, la nevoie și doi ani, dacă nu ne duce mintea și nici voința politică să rezolvăm mai repede chestiuni cu soluții simple, dar greu de aplicat din mersul haotic al lucrurilor din Educație, și apoi redeschidem școlile.”


Pe cât de aberantă ar părea unora, pe atât de aplicabilă ar fi această ”sentință”, a falimentului, pentru mulți dintre cei consultați pe temă. Iar Ion Dobre, liderul ”cocoșat” de procese pentru câștigarea în instanță a drepturilor profesorilor - de altfel, asigurate de legi date în urma consultării tripartite: societatea civilă, patronat și sindicat - recunoaște impasul general, pe fondul ruinării oricărei autorități locale prin politizarea peste limitele bunului simț a învățământului – dacă a existat vreodată bun simț în acest context: ”Am fost întotdeauna împotriva amestecului sindicalismului cu politicul, în educație. Însă trebuie să recunosc că înșiși lideri din școlile din județul nostru au găsit, prin mișcarea sindicală, uși deschise către cariere politice, cedând ademenirilor venite dinspre un partid sau altul”, a declarat liderul Sindicatului din Învățământul Preuniversitar (S.Î.P.) Buzău.


Este clar pentru oamenii cu capul încă pe umeri că, în orice întreprindere, e nevoie de cel puțin o echipă managerială cu viziunea câștigată prin profesionalism și experiență, dar și cu libertatea de decizie când acea viziune limpezește parte din starea întortocheată a lucrurilor și lucrărilor. Întrebat câți dintre directorii de școli din județ sunt într-adevăr și buni manageri, Ion Dobre a comentat: ”Nu mă îndoiesc de profesionalismul lor. Toți și-au luat concursurile pe post cu planuri manageriale bine întocmite. Însă, aici, e vorba de o legislație care îi încurcă pe mulți să își facă meseria.”


Fapt consemnat și la Inspectoratul Școlar, unde calificativele ”Foarte bine” se împart uniform, anual, directorilor de unități de învățământ. Cu toate acestea, rar găsești un cetățean care să laude ”sistemul” actual, și foarte des întâlnești nostalgicii ”școlii românești de altădată”. Eliminând extremele, e de amintit că, încă înainte de primirea în Uniunea Europeană, s-a pus în dezbatere publică tema: manageri școlari sau directori. Treptat, au apărut în școli două categorii de directori: managerul de unitate și managerul educațional. Unul se ocupă de partea materială, celălalt de partea spiritului educației, ambele fiind pline de hibe sau, vorba unui poet predat la clasă, de ”bube, mucigaiuri și noroi”, în sensul cel mai realist, propriu al expresiei.


”Ne trebuie educația muncii în echipă”, a mai opinat Ion Dobre, atingând un alt punct nevralgic din ”sistem”. Aici, e vorba de implicarea, în echipele care joacă pentru fiecare școală în parte, deopotrivă a profesorilor, a părinților și a elevilor. Formele există, dar fondul e, din nou, pe minus și din această direcție. În ultima vreme, industria ”meditațiilor” sau, în alți termeni, a pregătirilor suplimentare în particular, a transformat profesorii într-un fel de angajați ai părinților, care plătesc sume enorme în ceea ce cunoaștem sub numele de ”vânătoarea de note”. De unde și întrebarea-paradox: cum poți scoate pe bandă rulantă elevi de nota ”10 pe linie” sau cât mai aproape de această performanță, când toți se plâng de calitatea învățământului românesc?


Tot de azi, Florina Stoian, șefa demisă a Inspectoratului Școlar Județean Buzău, și-a luat haine politice noi pentru a putea ajunge, susținută de oameni de la Putere, înapoi pe funcție, după ce, în prealabil, a câștigat procesul împotriva altor oameni de la Putere, care o demiseseră după un control suspect de ”riguros”. Dacă va cere despăgubirile bănești pentru cât a fost pusă pe tușă, e dreptul... nedreptățitei. Rămâne în atenție dacă Florina Stoian își va da în judecată șeful, Ministerul Educației, pentru ceea ce și ea a susținut a fi un control abuziv, cu iz penal, care a scos-o temporar din ”sistem”.

 

Încheiem această primă parte a analizei promise cu o simplă constatare: devenit o afacere în mâna celor care se perindă pe la guvernare și prin cancelarii, învățământul, cel puțin la Buzău, e un ”sistem” sugrumat de corupția și fărădelegea pe care politicul și le-a revărsat, cu vârf și îndesat, în rețeaua școlară. Dar e o afacere, al cărei produs finit este absolventul de liceu. Cum este acest absolvent? În ultima vreme, după ce Bacalaureatul căzuse la procente de promovare de 30 la sută, se raportează recolte ”umflate” la hectarul de diplome ca altădată, la hectarul de grâu sau de porumb.


Vom reveni cu un material despre scutirile medicale și frica medicilor, cei care le eliberează, de a nu refuza ”clientul”, precum și despre unele dintre cele mai populare motive pentru care copiii merg la școală fără chef de carte, pentru că sunt plictisiți de profesorii plictisiți și ei, la rândul lor.




Voteaza articolul: bun: 3  |  slab: 0   3

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU