02 [FEB 15] ACTUALITATE Buzau
Luni, 02 februarie 2015

Cum evoluează în Justiţie procesul deputatului Titi Holban

Laurenţiu Marinov alte articole de Laurenţiu Marinov
0 voturi 1212 vizualizari 0 comentarii laurentiu.marinov@sansabuzoiana.ro



Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de inculpatul HOLBAN TITI, deputat în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Din ordonanța de punere în mişcare a acţiunii penale întocmite de procurori a reieşit că, în cauză, există probe şi date din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În luna ianuarie 2014, inculpatul Holban Titi a acceptat promisiunea unui denunţător că, în schimbul sumei de 10.000 euro, sumă pe care a primit-o efectiv, în două tranşe, va interveni pe lângă o altă persoană, pentru ca aceasta, la rândul ei, să intervină pe lângă un inspector cu funcţie de conducere la una dintre Direcţiile Regionale Antifraudă, astfel încât o societate administrată de un apropiat al denunţătorului să nu fie sancţionată în urma controlului efectuat de această instituţie.

Inculpatului HOLBAN TITI i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.



Deputatul Titi Holban rămâne în continuare sub control judiciar.

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au prelungit vineri măsura preventivă împotriva parlamentarului buzoian şi au stabilit un nou termen de judecată pentru sfîrşitul lunii februarie.

 „Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul Holban Titi. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Termen: 26.02.2015, ora 9:30, Sala Secţii Unite” se precizează în decizia judecătorilor ÎCCJ.

Titi Holban a fost trimis în judecată anul trecut de procurorii DNA sub acuzaţia de trafic de influenţă.



Etichete: deputatului |  evoluează |  Holban |  Justiţie |  procesul
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU