10 [IUL 17] ACTUALITATE Buzau
Luni, 10 iulie 2017

Crucea Alb-Galbenă, salvată pe ultima sută de metri

Laurenţiu Marinov alte articole de Laurenţiu Marinov
1 vot 1627 vizualizari 0 comentarii laurentiu.marinov@sansabuzoiana.ro

Activitatea fundaţiei a fost pusă în pericol din cauza lipsei finanţări duale obţinută din parteneriatul dintre Primăria Flandra Orientală şi Fundaţia Crucea Alb-Galbenă România- Filiala Buzău, grosul banilor venind din partea belgienilor. Recent, colaborarea a fost reparafată " Consiliul Județean Buzău a semnat, împreună cu Provincia Flandra Orientală, Fundația Crucea Alb Galbenă Flandra și Fundația Crucea Alb Galbenă România - Filiala Buzău un nou Acord de Parteneriat pentru îngrijiri medicale și sociale de calitate la domiciliu în județul Buzău. Prin intermediul acestui Acord de parteneriat, încheiat pentru perioada iulie 2017 - iunie 2020, părțile și-au exprimat hotărârea de a sprijini  în continuare funcționarea Crucii Alb-Galbene Buzău, în vederea asigurării continuității îngrijirilor medicale și sociale de calitate și accesibile la domiciliul beneficiarilor din județul Buzău. Prin Hotărârea nr. 128 /2017 privind Aprobarea listei asociațiilor și fundațiilor că­rora li se acordă subvenții de la bugetul Județului Buzău în anul 2017 pentru activități de asistență socială, conform Legii nr. 34/1998, Consiliul Județean Buzău a acordat Fundației Crucea Alb Galbenă - Filiala Buzău o subvenție în cuantum de 96.600 pentru un număr de 115 beneficiari/lună.  Colaborarea dintre Județul Buzău și Provincia Flandra Orientală a început în anul 2003. În baza întâlnirilor periodice, care au avut loc între reprezentanții acestora, au mai fost încheiate și Protocoalele de colaborare între anii 2009-2012 și Acordul de parteneriat în anul 2013", se arată într-un comunicat de presă emis de biroul de presă al Consiliului Judeţean Buzău. ”Săptămâna aceasta am avut o întâlnire cu oficialii Provinciei Flandra Orientală, dar și cu reprezentanții Fundației Crucea Alb Galbenă Flandra și cei ai Fundației Crucea Alb Galbenă România - Filiala Buzău, în cadrul căreia am semnat un nou Acord de parteneriat. Scopul nostru este ca, prin continuarea acestei colaborări, să îmbunătățim infrastructura de sănătate din județul Buzău, dar și să contribuim la crearea și dezvoltarea de noi servicii care să vină în sprijinul buzoienilor, în domeniul sănătății și al asistenței sociale”, a declarat președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu  



Etichete: Crucea |  Galbenă |  metri |  salvată |  ultima
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 1   -1

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU