21 [MAR 18] ACTUALITATE Buzau
Miercuri, 21 martie 2018

Ce a scos la iveală prima etapă a simulărilor evaluarilor naţionale

Cristina Sterian alte articole de Cristina Sterian
0 voturi 1641 vizualizari 0 comentarii

Mai puţin de jumătate dintre elevii de clasa a opta care au susţinut săptămîna trecută simularea evaluării naţionale au reuşit să promoveze,în condiţiile în care mai sînt doar trei luni pînă la examenele naţionale.
  La finalul testării, oficialii din Inspectoratul Școlar au tras linie și au  constatat că doar 47 la sută dintre cei care au susținut simularea au luat cel puțin nota 5 și au promovat la romana și matematică. Dezastrul cel mai mare  s-a înregistrat la matematică, unde puțin peste 30 la sută dintre cei care au susținut testarea au și promovat-o.

Inspectorul general al IȘJ Buzău, Florina Stoian, spune: "La sfîrşitul evaluării avem un procent de 47,65% rata de promovare. Este un rezultat un pic mai bun decît anul trecut. De pildă, în 2017 au fost rezultate mai slabe la Limba română, iar acum, per total, rezultatele sînt mai bune,  avem 66,31% rata de promovare, iar la matematică, aşa cum era de aşteptat, pentru că subiectele s-au dovedit a fi diferite faţă de anii anteriori, iar rata de promovare este de numai 31,96%".
Oficialii din învățămîntul buzoian au realizat și un top al școlilor cu cele mai bune rezultate

"În topul şcolilor sînt "Hasdeu", "G.E. Palade", Liceul de Arte, Şcoala Gimnazială "Zangopol", Şcoala Nr. 11, Liceul Pedagogic din municipiul Buzău. Din mediul rural avem Şcoala Gimnazială "Colţi", Şcolile din Berca, Nehoiu, iar cele mai slabe rezultate sînt la Rîmnicelu şi Şcoala Gimnazială din satul Ciuta, comuna Măgura", precizează inspector şcolar general Florina Stoian.  
Cele mai slabe rezultate la simularea evaluării naționale s-au înregistrat la Școala 2 din Rîmnicelu, la Şcoala din satul Ciuta, comuna Măgura și la unitatea de învățămînt din satul Știubeiu, comuna Rîmnicelu.  După simularea evalu­ărilor naționale, în aceste zile, are loc simularea Bacalaureatului pe care o susțin elevii de clasa a 11-a şi a 12-a pentru a se familiarize cu subiectele şi cu atmosfera de examen. De asemenea, în baza rezultatelor obţinute la simulări, profesorii vor şti unde mai trebuie să lucreze cu elevii aflați în anii terminali de studii.



Etichete: etapă |  evaluarilor |  iveală |  naţionale |  prima |  simulărilor
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU