Biciclist accidentat mortal pe DJ 203K, pe raza localității Vadu Pașii.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat faptul că, un localnic de 65 de ani care mergea pe bicicletă a fost lovit de un autoturism. Autoturismul, condus de un tânăr de 24 de ani, venea din direcția Săgeata către Buzău, pe DJ 203K, pe raza localității Vadu Pașii. Bărbatul de 65 de ani care se deplasa pe bicicletă a ieșit de pe un drum lateral și a efectuat un viraj la stânga pe drumul județean. În urma accidentului, biciclistul a murit. Polițiștii continuă cercetările la fața locului și dirijează circulația în zonă, se arată într-un comunicat al Poliției.
Comentarii