Milioane de flori înflorite, diverse specii de arbuşti aduse
de peste hotare, suprafeţe întinse de covoare de flori, fără gard viu, așa vor
arăta spaţiile verzi ale municipiul Buzăul în această primăvară. Va fi practic
primul sezon în care orașul îşi va arăta faţa amenajată de arhitectul peisagist
angajat de autoritățile locale pentru a schimba imaginea oraşului. Arhitectul
peisagist a fost cel care a decis ca scuarurile, rondurile și parcurile să fie
colorate de sute de mii de flori, iar de-a lungul străzilor să fie redată
senzația de spații aerisite și bine îngrijite prin îndepărtarea gardului viu și
plantarea unor arbuști mult mai aspectuoși. Autoritățile locale s-au conformat. Au cumpărat aproape un milion de
bulbi, care deja s-au plantat, iar acum angajații Urbis Serv muncesc la
scoaterea gardului viu.
Un Buzău, cu totul schimbat
Ese ceea ce le promite autoritățile locale locuitorilor
municipiului în această primăvară cînd, odată cu încălzirea vremii, vor înflori
primele plante sădite în toamna anului trecut. Este primul sezon în care amenajarea peisagistică a orașului a fost dată
în grija unui architect peisagist, care a schimbat complet fața Buzăului. În primul
rînd, au fost plantați aproape un million de bulbi de flori, adică un număr
record pentru oraș. Toate scuarile, rondurile și parcurile din oraș au fost
înfrumusețate cu flori care îşi vor arăta petalele începînd cu luna martie.
Timp de cîteva săptămâni, Buzăul va fi îmbrăcat într-o varietate de culori, de
la alb narciselor pînă la roşul puternic al lalelor sau albastrul violetelor.
O altă schimbare majoră pentru oraș, gîndită de specialistul
angajat de Primărie, este îndepărtarea gardului viu de pe străzile principale
pentru a crea spații largi, aerisite și mult mai frumos amenajate.
Se desfiinţează gardurile vii
Autoritățile locale deja s-au conformat, iar în aceste zile
angajații UrbisServ muncesc de zor pentru a scoate tot gardul viu astfel încăt la
primăvară orașul să arate așa cum a fost gândit pe hârtie de arhitectul angajat
de Primărie. Fapt care pe unii buzoieni îi bucură . Alți însă suntmai reținuți
și așteaptă să vadă cum va arată în final orașul. De altfel, pentru înreținerea
spațiilor verzi, autoritățile locale fac apel și la toţi locuitorii orașului,
iar Primăria a aprobat un regulament și a pregătit chiar și un contract prin
care dorește să dea în îngriire și
administrare spațiile dintre blocuri asociațiilor de proprietari sau societăților
comerciale care își iau angajamentul că vor avea grijă de locul respctiv, după
cum a precizat viceprimarul oraşului, Ionuţ Apostu.
Autoritățile locale spun că au făcut investiții serioase
pentru amenajarea orașului. Doar în achiziționarea bulbilor au fost cheltuiți
un euro pentru fiecare plantă. În plus, au fost cheltuieli și pentru
achiziționarea unui sistem de irigații modern, care să întrețină umiditatea
necesară a plantelor și pe timp de vară, cînd afară sunt peste 40 de grade.
Comentarii
25 ianuarie 2018
Referitor la primarul Toma : omul potrivit, la locul potrivit !