03 [IUL 18] ACTUALITATE Buzau
Marţi, 03 iulie 2018

Acuzaţie de malpraxis la Spitalul Judeţean

Elena Petre alte articole de Elena Petre
0 voturi 1879 vizualizari 0 comentarii redactie@focustv.ro

Un medic este acuzat că a uitat un pansament într-un pacient

Spitalul Județean Buzău se confruntă cu un nou scandal. Familia unui pacient în vârstă de 71 de ani,  operat de cancer de colon, acuză medicul după ce, în urma operației, în colonul pacientului ar fi rămas o bucată de tifon. Aceasta întîmplare însă, ar fi fost descoperită de familie la 6 luni de la intervenție, când ar fi extras din jurul abdomenului o bucată de tifon acasă, restul la secția de urgențe a spitalului județean.
Pacientul a fost adus vineri cu salvarea prezentând tulburări de tranzit la nivelul peretelui abdominal, la nivelul anusului iliac. Medicul de gardă l-a consultat și a constatat că pacientul nu se află într-o stare gravă, însă prezenta o proastă funcționare a stomei. După ce a rezolvat această problemă, medicul a descoperit un fecalom pe care l-a înlăturat. „Am remarcat că nu erau alte probleme locale de sângerare sau alte complicații. Am vorbit cu soția – aparținătoarea – că poate să îi monteze din nou  punga de stomă, aceasta fiind îndepărtată, nu mai putea fi folosită. După care și de comun acord cu dânsa, nu a fost nevoie de internare pentru această situația, după care s-a întors la domiciliu.”

Ce-şi reproşează medicul

Singurul lucru pe care și-l reproșează medicul de gardă este faptul că nu a consemnat în foaia de observație situația. „Acum, nu mă consider vinovat cu nimic și cred că nu sunt învinuit de nimeni. Din câte am înțeles, singura vină e că nu am apucat să scriu în foaia de observație, atunci am avut 3 foi, printre care mai era un bolnav cu stomă, în același timp, tot cu proastă funcționare. Eu am scris în foile acelea, 3 foi, dar chiar dacă nu am scris în foaia de observație, nu era mult de scris, erau niște lucruri, 2 fraze. Tulburări de funcționare la nivelul stomei, s-a evidențiat un fecalom care s-a îndepărtat și pacientul poate merge la domiciliu.”
Soția pacientului susține că în urma acestei intervenții a descoperit un bandaj, scos din colonul pacientului. „Eu nu am văzut așa ceva. Ce am aruncat acolo eu nu am stat să verific ce este în interior.”, a declarat medicul Valentin Mănică.

Nu există nicio ecplicaţie

Pacientul a venit de mai multe ori în spital, de-a lungul timpului, în jur de 30-40 de prezentări timp de 7 ani. Suspiciunile familiei se îndreaptă spre operația de la nivelul colonului – cancer de colon – realizată de medicul Bostan. Astfel, îl acuză pe medicul Bostan că a uitat pansamentul în momentul intervenției. „Am văzut reclamația. Din punct de vedere medical, nici în timpul intervenției, nici în timpul explorărilor dinaintea operației, nu se putea tehnic să rămână un pansament în colon.”, a declarat acesta. Medicul Bostan nu-și explică cum a putut soția să găsească bucata de pansament. „Nu știu. Colonul este tot timpul închis în timpul opreației, nu avea cum să fie o compresă în interior. Din punct de vedere medical, nu există nicio explicație.” a adăugat acesta.

Familia a depus reclamaţii

Familia a depus o reclamație atât la poliție, cât și la managerul spitalului, dar și la colegiul medicilor. „Noi, ca și conducere, ne-am sesizat și am deschis o anchetă internă. Din punctul meu de vedere, medicii nu au nicio vină, dar noi trebuie să continuăm ancheta și să dăm o rezoluție oficială acestui caz. Mai departe ar trebui să vorbim cu doctorul de la UPU, care a fost de gardă, doctorița Diaconescu, cu asistenții de acolo, să reconstituim cazul și dacă mai e nevoie de altceva pe parcurs, vom lua legătura și cu doctorul Mănică, dumnealui a fost cel care a eliminat fecalomul. În acest moment, medicii nu au nicio culpă. Este puțin probabil ca un pacient cu chimioterapie să stea 6 luni cu un corp străin în abdomen – fașă – fără să pățească nimic. Ar trebui să facă peritonită, ocluzie intestinală, complicații la care în maxim o lună ar fi trebuit să ajungă la urgență pentru intervenție chirurgicală. În niciun caz 6 luni.” a declarat Dragoș Porumb, directorul medical al spitalului.



Etichete: Acuzaţie |  Judeţean |  malpraxis |  Spitalul
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU