16h 06' ACTUALITATE Buzau
Miercuri, 04 ianuarie 2017

Accident la Comisoaia! 2 morţi, 4 răniţi grav, două autovehicule ciocnite

Laurenţiu Marinov alte articole de Laurenţiu Marinov
0 voturi 1377 vizualizari 0 comentarii laurentiu.marinov@sansabuzoiana.ro
UPDATE [16:06] 04 IAN 2017 › Doi morţi şi patru răniţi. Este bilanţul accidentului grav produs în urmă cu aproximativ o oră pe DN2E85, pe tronsonul dintre Buzău şi Rîmnicu Sărat. Impactul a fost unul deosebit de violent şi s-a produs pe sensul se mers spre Buzău. Din primele declaraţii reiese că şoferul unui microbuz Altassib în care se aflau 2 pasageri a lovit din spate un autoturism Renault Megane, înmatriculat în Prahova al cărui şofer ar fi frînat. În urma impactului, un bărbat şi o femeie care se aflau pe bancheta din spate a autoturismului, au murit pe loc. Ceilalţi trei ocupanţi ai maşinii sînt răniţi grav şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Buzău. Tot la spital a ajuns şi un pasager al microbuzului, rănit în urma impactului. Pentru descarcearea şi preluarea victimelor au intervenit echipaje ale Ambulanţei, SMURD şi ISU. În zonă se circulă în continuare cu dificultate, pe o singură bandă. 


Un grav accident rutier a avut loc în urmă cu puţin timp pe DN2, în zona Comisoaia. Potrivit primelor informaţii, furnizate de Poliţie, se pare că 5 persoane au fost rănite grav, în urma coliziunii dintre două autovehicule, un autoturism şi un microbuz.

Etichete: Accident |  Comisoaia |  implicate |  maşini |  rănite |  victime
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU