BREAKING NEWS Buzau
10h 01' ACTUALITATE Buzau
Marţi, 22 septembrie 2015

Accident de infern! 4 maşini, un mort, 7 victime, 3 copii (UPDATE)

Laurenţiu Marinov alte articole de Laurenţiu Marinov
0 voturi 1465 vizualizari 1 comentariu laurentiu.marinov@sansabuzoiana.ro
UPDATE [10:01] 23 SEP 2015 ›
Cinci din cele şase persoane care au fost rănite în accident se află în continuare internate la Spitalul Judeţean, starea lor fiind stabilă. Unul dintre răniţi a fost extrernat la cerere după ce a fost consultat de medici. Printre victime se află trei copii, doi băieţi de 6 și 9 ani, şi o fetiţă de 6 ani, internaţi la Chirurgie infantilă. Au mai suferit răni, o femeie de 53 de ani şi o femeie de 26 de ani, mamă şi fiică.



UPDATE [21:43] 22 SEP 2015 › Pe măsura trecerii timpului bilanţul accidentului din această seară, de la Cioranca, devine mai sinistru. Şoferul maşinii, în vîrstă de 35 de ani, care a produs accidentul, a murit după ce paramedicii au încercat zeci de minute să-l resusciteze. Celelalte 6 victime au suferit diverse răni care însă, se pare, nu le pun viaţa în pericol imediat. 3 dintre ele sînt copii de diferite vîrste.



UPDATE [20:16] 22 SEP 2015 › Ultimele informaţii furnizate de surse oficiale arată un bilanţ îngrozitor al accidentului de la Cioranca. Este vorba despre 4 autovehicule implicate în carambol, 7 victime dintre care 2 copii.

Dinamica evenimentului nu e foarte clară dar, se pare că, şoferul unui autovehicul care venea dinspre Bucureşti către Buzău a încercat să depăşească o combină, a intrat pe contrasens, a izbit o maşină care mergea regulamentar apoi, în carambol, au fost implicate alte doua vehicule. Aceleaşi surse au mai precizat că persoana cel mai grav accidentată este şoferul maşinii care a intrat pe contrasens. Omul a fost descarcerat şi a fost resuscitat de paramedici.


Accident grav!Posibil ,7 victime,3 copii

Un grav accident de circulaţie s-a produs cu puţin timp în urmă la Cioranca pe DN2E85. Din primele informaţii rezultă că, în urma impactului frontal a două autovehicule, ar fi rezultat 7 victime dintre care 3 copii. La locul evenimentului s-au deplasat mai multe ambulanţe şi specialişti în descarcerare de la ISU. Nu se ştie, în acestă clipă, cît de gravă este starea răniţilor, dar circulaţia pe DN2 E85 este oprită, iar maşinile în tranzit trec pe cîmp, pe lîngă carosabil.

Etichete: Accident |  copii |  Posibil |  victime
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

stefan
22 septembrie 2015
e adevarat ca cel decedat se numeste Prisacaru Viorel? Dumnezeu Sa-l Odihneasca


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU