02 [IUL 14] ACTUALITATE Braila
Miercuri, 02 iulie 2014

Trei deţinuţi au evadat din Penitenciarul din Brăila

Simona Potîrniche alte articole de Simona Potîrniche
0 voturi 2341 vizualizari 0 comentarii redactie@focustv.ro
Trei deţinuţi au evadat din Penitenciarul din Brăila

De aproape 24 de ore poliţiştii brăileni sunt în alertă şi îi caută pe cei trei deţinuţi care au evadat din Penitenciarul de Minori şi Tineret Tichileşti. Oamenii legii au instituit filtre în trafic şi de asemenea verifică fiecare loc în care s-ar putea ascunde cei trei tineri.

 

Doi dintre cei trei adolescenţi, cu vârste de circa 17 ani, sunt originari din judeţul Bacău, iar cel de-al treilea este din Vrancea.


Cu toţii aveau de ispăşit pedepse cu închisoarea de până în trei ani, pentru diverse ilegalităţi comise. Doi dintre ei au fost condamnaţi pentru tâlhărie.


Marţi la prânz, deţinuţii au fost scoşi din Penitenciar şi duşi pe teren, la un punct de lucru situat în imediata apropiere a închisorii. La un moment dat, paznicii au observat lipsa celor trei deţinuţi şi au dat alarma. Au fost anunţaţi şefii Penitenciarului, dar şi poliţiştii.

 

Deţinuţii au fost daţi în urmărire generală, iar când vor fi prinşi, tinerii riscă aplicarea unui spor de pedeapsă de până la 3 ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi.

 

 



Etichete: Braila |  cautare |  evadati |  penitenciar |  detinuti
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU