Consilierii judeţeni din Brăila se reunesc astăzi în şedinţă extraordinară pentru a aproba sumele alocate în acest an primăriilor din acest judeţ.
Este vorba despre procentul de 20 la sută din sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale şi plata cheltuielilor descentralizate precum şi despre cota de 18,5 la sută din impozitul pe venit. În total cam 226 de milioane de lei care se împart diferit între administraţiile brăilene. Banii au destinaţie clară: pot fi cheltuiţi pentru achitarea arieratelor, susţinerea programelor de dezvoltare locală şi a proiectelor de infrastructură din 2014.
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila a operat săptămâna trecută prima repartizare din acest an a sumelor defalcate din cele două taxe. Criteriile după care se repartizează fondurile publice sunt populaţia, suprafaţa de intravilan, precum şi gradul de colectare al veniturilor proprii.
Asupra acestor sume Consiliul Judeţean a intervenit prin alocări de sume pentru cofinanţări şi stingerea de arierate.În acelaşi timp, Consiliul Judeţean Brăila a publicat spre dezbatere proiectul de buget propriu pe 2014 care urmează să fie aprobat după repartizările de astăzi.
Şedinţa se anunţă a fi una tensionată, întrucât reprezentanţii Opoziţiei sunt nemulţumiţi de sumele alocate primăriilor conduse de alţi primari decât cei ai USL.
Comentarii